Cinci minuni (16 februarie 2010)

Asa cum déjà v-ati obisnuit, drumul spre adapost este intotdeauna plin peripetii. Ei bine, acum patru saptamani, am gasit doua cateluse gestante si amarate ce trebuiau sterilizate de urgenta. Astfel ca am facut cale-ntoarsa si fuga cu ele la cabinet. Am lasat catelusele si ne-am intors la treaba.

Prima veste proasta a venit in jurul orelor 19.30 cand au sunat cei de la cabinet. Una dintre cateluse a inceput sa fete imediat dupa ce a fost tranchilizata.
A doua veste proasta a fost ca sunt 5 pui (6 initial, dar unul nu a rezistat) si o mama adormita ce nu poate avea grija de ei si nu au unde sta.
A treia si cea mai proasta veste a fost ca, micuta nu are lactatie, ceea ce inseamna ca noii puiuti trebuiau hraniti artificial!

Am asteptat cu totii nerabdatori a doua zi, cand speram ca proaspata mamica isi va recunoaste puii. Dar ne-am inselat. Nu avea nici cel mai mic interes pentru ei, astfel ca, a fost returnata in zona unde era protejata, iar puii impartiti intre voluntarii experimentati in acest domeniu.

Pentru cei care i-au ingrijit au fost patru saptamani de emotie si neliniste. Aveau in grija niste vieti micute, care erau cat pe ce sa nu se nasca, apoi cat pe ce sa nu supravietuiasca. Niste vieti pe care le tineau acum in palme, cu grija si un pic cu frica, pentru ca le-au fost incredintate si raspunderea era mare... Acum micutii, doi baieti – Max si Ari si trei fetite – Zara, Mara si Chance, au inceput sa vada la propriu lumea ce-I inconjoara. Zi de zi descopera lucuri noi – de la nasucul ud al colegilor de apartament (pentru ca fiecare voluntar mai are cel putin un alt animal in grija) pana la gustul bun al supei cu orez si morcov.

Si pentru ca mananca singuri si chiar maraie cand nu le convine ceva, piticotii sunt pregatiti sa plece in fantastica calatorie spre casa lor. Nu au avut nici timpul si nici ocazia sa fie dezamagiti de prietenii lor, oamenii. Le-am promis ca vom face tot posibilul pentru ca lucrurile sa ramana asa.

Ajuta-ne sa le gasim cel mai bun camin!

Click aici pentru mai multe poze cu evolutia piticilor.

Ii gasiti la robi_mydog@yahoo.com

Indragosteste-te de Valentine si iubeste de Dragobete! (12 februarie 2010)

Pentru ca iubirea este nucleul a tot ceea ce facem noi, vom fi prezenti la LOVE FEST, langa Patinoarul Drumul Taberei (Parcul Moghioros).

Organizatorii acestui festival eu fost foarte generosi si ne-au pus la dispozitie o casuta unde vom putea aduce cateva dintre animalutele care asteapta sa fie adoptate si veti cunoaste o parte dintre voluntarii ROBI care vor raspunde la intrebari si vor imparti materiale informative despre campaniile noastre.

Va asteptam asadar la LOVE FEST alaturi de prietenii nostri necuvantatori intre 19-21 februarie !

Click aici pentru cateva din pozele facute in prima zi.

Orice necaz poate sfarsi printr-o minune!
Cateii inzapeziti au primit un ajutor nesperat de la multi iubitori de animale, carora le multumim din suflet. (11 februarie 2010)

Era sambata seara si plecam de la adapostul din Glina, unde se afla si catei aflati in grija Asociatiei Robi. Incepusera deja sa cada cativa fulgi dar nimeni nu-si imagina ce avea sa urmeze. Dupa o noapte de viscol drumurile erau blocate, iar duminica ne-a fost imposibil sa ajungem la catei. Luni ne-am spus ca TREBUIE sa ajungem, orice-ar fi. Si am ajuns.

Eram sase in Dacia asociatiei ("Sageata Albastra", cum o alintam noi), care de-abia se mai tinea pe roti, dar si-a facut stoica datoria. Inarmate cu lopeti, apa, saci cu mancare si multa rabdare, am plecat spre adapost. Am razbit cu masina cat ne-a permis drumul, apoi am fost nevoite s-o luam pe jos. Am carat totul in spate, saci cu mancare, conserve si bidoane cu apa, pana la adapost, ultimul kilometru prin zapada pana la genunchi, uneori pana la sold.

Acolo... te frecai la ochi si nu-ti venea sa crezi. Era aglomeratie mare, dar nu de voluntari, ci de caini iesiti din tarcuri, pentru ca zapada urcase aproape cat inaltimea gardurilor de doi metri. Pe drumul dintre tarcuri erau dune de zapada imense, care trebuiau escaladate si in care te infundai pana la brau, iar in foarte multe dintre tarcuri nu se mai vedeau casutele cateilor!

Erau atat de multe de facut, incat nici nu stiam ce sa facem mai intai.
Extenuati de frig, sete, foame, disperare, cainii erau dezorientati si extrem de agitati, nerabdatori si pusi pe cearta, dar in momentul in care ne-au vazut venind s-au linistit ca prin minune si ne-au intampinat cu mare bucurie. Ne-am bucurat si noi, insa doar cateva clipe, pentru ca imediat am descoperit si cativa catei din adapost care nu rezistasera viscolului... Eram atat de coplesiti de cata munca era de facut pentru cateii in viata, incat n-am putut sa plangem, desi era de plans.

La inceput a fost o lupta contra cronometru. Am inceput prin a verifica fiecare tarc in parte, urgenta fiind cateii prinsi sub zapada, cu casutele acoperite complet. Tarcurile lui Yvonne si ale batraneilor orbi, Bobita si Sipos, era complet ingropate in zapada. Ne-am repezit si am inceput sa sapam sperand ca cei trei sunt inca teferi in custile lor. Mare ne-a fost fericirea sa-i vedem cum scot nasucurile...slabiti dar foarte bucurosi ca i-am gasit.

Am muncit pe branci cateva ore incheiate, pana mult dupa ce se inserase. Ne-am impartit sarcinile. Am hranit cateii, le-am deszapezit custile si tarcurile, i-am strans in brate si le-am spus sa aiba incredere, ca nu-i lasam singuri. De fapt toti stiau asta...

Cand incepuseram sa ne gandim serios cum vom reusi oare sa mutam atatia metri cubi de zapada, din tarcuri si de pe drumul de acces, la intrarea in tarcuri, a sosit un utilaj de deszapezire, gasit cu mare greu de ceilalti voluntari ai adapostului, si a dat zapada de pe drumul de acces dintre tarcuri.

Seara am plecat toti sfarsiti de oboseala si cu inimile stranse, gandindu-ne cu groaza la ziua urmatoare, cand aveam s-o luam de la capat... dar dimineata de marti ne-a adus o surpriza cum nici n-am visat: zeci de persoane au raspuns apelurilor de ajutor lansate pe internet si trimise mai departe cu viteza gandului. Multi oameni inimosi si-au lasat treburile si serviciul si au venit cu lopeti si mancare, muncind harnici de dimineata pana seara, in ciuda frigului de afara.

Cu rabdare si perseverenta, a inceput sa se vada diferenta. Marti, cateii erau mai veseli, majoritatea puteau intra deja in custi, au mancat si au baut apa...arata promitator!

Click aici pentru a vedea pozele din prima si a doua zi.

A treia zi, adica miercuri, ne-a intrecut asteptatile: Penitenciarul Jilava si-a oferit ajutorul trimitand 15 detinuti ca sa ajute la deszapezire.
Nici reprezentantele familiei Dichiseanu, Simona si Ioana, nu au intarziat sa apara si au venit sa dea o mana de ajutor. Adrian Ciuplea de la Vita de Vie a muncit pana seara in tarcurile inzapezite iar Alina Plugaru si-a adus cateva prietene si au stat multe ore printre catei incercand sa ii deszapazeasca.
Doina, voluntara deasemena, care luni si marti a muncit cot la cot cu noi, nu a putut ajunge si miercuri la adapost. Dar asta nu a impiedicat-o sa ne ajute si sa ne fie alaturi! Cum? Ei bine, cu ceai cald si sandviciuri comandate si trimise tocmai din Complexul Vitantis de la Treff Bar&Grill! Toti voluntarii au luat o pauza, s-au inveselit, s-au incalzit cu un ceai fierbinte si si-au recapatat din forte dupa ce au mancat un sandvici foarte gustos.

Miercuri seara, aproape toate tarcurile erau deszapezite iar cateii primisera mancare si apa pe saturate.

Pentru ca timp de trei zile, de dimineata pana seara, voluntarii Robi au muncit in camp, astazi, joi, am luat o pauza pentru a ne ingriji si de celelalte animalute aflate sub protectia noastra, catei si pisici. Asta nu inseamna ca adapostul a ramas pustiu... si azi, multi oameni inimosi au mers sa ajute. Iar noi ne vom intoarce din nou vineri.

Multumim din suflet tuturor celor care si-au luat liber de la serviciu, celor care au adus mancare si apa si au muncit pe branci pentru acesti cateii din adapost. Ne pare rau ca nu am reusit sa stam de vorba si sa multumim fiecaruia in parte.
Sunteti toti niste oameni minunati! Am aprecia daca ne-ati trimite datele voastre de contact pentru a va tine la curent cu situatia din adapost si pe viitor.

Noi credem ca nimic nu este intamplator. Ultimele zile nu au fost nici usoare, nici placute, dar asa am ajuns sa cunoastem si alti iubitori de animale, iar cateii sa se bucure de atentie sporita. Ne-am dori mult ca cei care ne-au ajutat de data aceasta sa-si faca un obicei din a veni la adapost. Credem ca experienta din ultimele zile v-a convins: si cel mai mic ajutor din partea voastra conteaza foarte mult pentru catei!

Cum au spus si cei de la Pro Tv: "Toti cei care sunt in putere si vor sa-i ajute pe catei sunt asteptati cu latraturi prietenoase si codite zburlite."

Si pentru ca zilele acestea au fost mediatizate multe stiri despre situatia din adapostul Glina, puteti vedea o parte din ele aici:

Rex Ranjitul in prim plan la PRO TV (stire detaliata)

PRO TV - Cel mai bun prieten al cainelui este omul - au salvat cateii de la inghet (stire scurta)

Evenimentul Zilei - "Mass pe mess" pentru deszapezirea cainilor

Antena 3 - Sute de caini din adapostul Glina ingropati in zapada

Jurnalul - Cainii din Glina, deszapeziti

Incredibil dar adevarat! (6 februarie 2010)
Sufletel, piticul nostru fara mandibula, a fost adoptat azi.

Adoptia este una de proba, totul depinde de cat de bine se va acomoda mosul nostru drag, catelul gasit cu ceva timp in urma intr-o stare jalnica. Am primit deja primele vesti, asteptam si fotografiile cu dragul nostru Sufletel.

Le multumim din suflet Elenei si lui Ervin pentru nesperata sansa oferita micutului luptator, pe care l-am numit Sufletel. Pe cei care nu stiu povestea lui, ii rugam sa o caute la Cazuri speciale.

Click aici pentru mai multe fotografii cu mosuletul nostru mai mic decat o pisica.

Foarte buna mancarica, sarut mana.
(5 februarie 2010)

Nu mai stiu ce varsta am. Stiu doar ca nu mai sunt tanar de mult timp.

Iarna asta a fost cumplita pentru mine. Cu ultimele puteri m-am refugiat intr-o curte. Acolo am fost gasit de o doamna tare inimoasa. Eram deja in hipotermie. Daca nu s-ar fi indurat de oasele mele batrane, acum n-as mai fi putut sa va scriu . Mare noroc am avut. Am ajuns la City Vet unde mi-am incalzit oscioarele, am primit mancarica super buna si...vorba cantecului: "Mosule ce tanar esti", brusc mi-a revenit cheful de viata!

Asa am aflat si eu cat e de bine sa aiba cineva grija de tine. E minunat.

O singura problema ar fi. Cei de la Robi au acum in grija in jur de 50 de pisicute si nu le mai ajunge timpul sa ne alinte pe toti. Eu nu stiu cat mai am de trait, dar mi-a placut atat de mult cand cineva imi poarta grija, incat am inceput sa sper ca-mi voi gasi familia destinata. O caut de-o viata. N-as vrea sa mor fara sa-i pup, sa-i alint, sa-i iubesc, pe ei...draga mea familie.

Click aici pentru mai multe poze.

Ma gasiti la robi_mydog@yahoo.com . Va astept. Torc...si chiar asa ma si numesc.