Mesaj primit de la Carmen Arsene.
28 ianuarie – Delegatie a Parlamentului European, in Romania,
fata in fata cu realitatea din lagarele de caini ale primariilor
In urma miilor de petitii adresate Parlamentului European din intreaga Europa in care, pe langa protestele impotriva noii legi privind uciderea cainilor, se reclamau abuzurile impotriva cainilor fara stapan, starea deplorabila a cainilor din adaposturile primariilor, o delegatie a Parlamentului European a venit in Romania pe aceasta problematica.
Prima vizita, din 4 decembrie, a avut scopul de a afla opiniile autoritatilor cu privire la situatia cainilor comunitari din Romania. Astfel, in cadrul intalnirilor cu reprezentantii ANSVSA (dar si cu primarul municipiului Bucuresti), membrii delegatiei au fost asigurati, printre altele, ca legea de gestionare a cainilor este o lege a “adoptiei” si nu o lege a “eutanasiei”, ca publicul are acces in adaposturile publice, acestea fiind total transparente si ca binenteles condiiile sunt conform legii!
Marti, 28 ianuarie, delegatia din cadrul Parlamentului European formata din Janusz WOJCIECHOWSKI, Deputat Europarlamentar, vicepresedinte al Comisiei AGRI, Dr. Karolina TOMASZEWSKA, medic veterinar, Consultant bunastarea animalelor si Magdalena MAJERCZYK, Consultant politic ECR, a revenit in Romania cu scopul de a se informa in mod direct referitor la situatia din teren, programul incluzand in acest sens si vizite la adaposturi.
Din nefericire situatia Romaniei din ultimele zile, ingropata sub zapada si viscol, a determinat anularea unor zboruri fapt pentru care Delegatia a beneficiat doar de jumatate de zi, numai o parte a agendei fiind atinsa, care a relevat insa parte din realitatile din industria cainilor.
Delegatia de la Parlamentul European confruntata cu realitatea din adaposturile Primariilor
La ora 10:00, in adapostul public de caini apartinand primariei Slatina, situat in satul Saristea si pe a carui poarta scria, in mod abuziv, „Proprietate privata. Accesul interzis”, nu exista personal ingrijitor ci doar un gardian care avea ordin sa nu permita NIMANUI intrarea.
Pentru a ascunde ce se mai poate ascunde in fata oficialitatilor europene, reprezentantii Primariei au actionat intr-un mod agravant evidentiind si mai bine faptul ca in spatele portilor ferecate situatia este una ilegala si cruda. S-au incurcat in a trimite un reprezentant la adapost (fara de care nu se permitea intrarea in adapost). S-au incurcat inclusiv cand i-am intrebat daca adapostul este al Primariei ori este unul privat, toti interlocutorii din cadrul Primariei si de la Administratia Patrimoniului nu stiau probabil ce ar fi mai indicat sa raspunda astfel ca se balbaiau pana ajungeau la vesnicul „nu stiu”.
Ca adapostul apartine Primariei Slatina, am aflat intr-un tarziu de la viceprimar, care nu a mai putut raspunde ca nu cunoaste.
Adapostul de caini al primariei Slatina este gestionat de aceeasi societate comerciala Iberia Velvet SRL, partenerul stabil al Primariei, practicant al unor tarife exorbitante, decontate de catre primaria Slatina din banii publici.
„Adapostul” in care cainii mor de inanitie si care nu respecta minimum de conditii impuse de lege este autorizat sanitar-veterinar de catre DSVSA Olt!
Starea deplorabila a cainilor din adapost se putea deduce inca de la gard unde, zapada neatinsa, de 1 m inaltime, din jurul unei boxe speciale unde era cazat un caine de rasa „protejat”, dovedea faptul ca nimeni nu intrase la el in ultimele zile pentru a-l hrani.
Situatia este una uzuala daca amintim observatiile personale dar si declaratiile celor care au vizitat acest „adapost” de-a lungul timpului, prin care s-a sesizat faptul ca, in afara de caini extenuati de lipsa apei si hranei, boxele nu au nimic, nici macar recipiente (pentru apa) ! Toate aceste cruzimi aplicate animalelor, demonstrate prin declaratii si materiale foto, au constituit suportul plangerii penale facute de FNPA in 2013 impotriva Primariei si companiei Iberia Velvet.
Si adoptia unui caine din adapostul primariei Slatina pare sa implice demersuri intortocheate si fara o finalizare certa. Adoptia unui caine ar fi fost posibila, teoretic, daca mergeai mai intai la Primaria Slatina, apoi la Administratia Patrimoniului, unde completai acte, iar apoi veneai la adapost cu un reprezentant al Primariei si alegeai un caine.
Concluzia Delegatiei a fost ca exista o discrepanta majora intre cele prezentate verbal de catre autoritati in cadrul primei vizite si cele constatate in teren in cadrul celei a doua vizite. Adaposturile primariilor sunt inchise ermetic, animalele in suferinta, iar adoptiile ingreunate spre imposibil.
Delegatia va elabora un Raport complet asupra celor observate, raport ce va fi prezentat Parlamentului European, Comisiei europene si va fi de asemenea facut si public.
Atasat este Scrisoarea redactata de catre cei doi europarlamentari, Janusz WOJCIECHOWSKI si Andrea ZANONI, referitor la concluziile asupra primei vizite din 4 decembrie.