Nimbus cel frumos si trist…

Pe Nimbus l-am salvat cu mare greutate din conductele de aer cald de la Cinematograful Patria, pe cand era puiut mic:

El a fost adoptat curand dupa aceea si timp de doi ani a trait fericit si rasfatat la casa lui. Insa acum cateva zile ne-a fost returnat, pentru ca cineva din casa a dezvoltat intre timp o alergie foarte puternica si nu-l mai poate tolera. 

Nimbus are acum cateva zile grele: chiar daca avem grija de el si-l alintam si noi cum putem, nu stie de ce nu mai e la casa lui, iar in jurul lui sunt prea multe pisici si nu-si gaseste linistea. 

E un motan bine dezvoltat si frumos, vorbaret si bland, si are nevoie urgent de un nou camin. Credem ca i-ar place si compania unei alte pisici, drept tovaras de joaca. 
Daca doriti sa-l adoptati, contactati-ne pe adresa asociatia.robi@gmail.com