Yana

ADOPTATA
Femela
Data nasterii: 2014
Sterilizata

 

Yana este o pisicuta preluata impreuna cu puii sai in 2016. Ea a ramas in adapost asteptand o familie, dar speram sa nu mai astepte mult pentru ca e o pisica iubitoare.

Daca vreti o pisica deosebita nu ezitati sa ii oferiti o sansa Yanei. Daca va place si putina rabdare pentru a ii imbunatati viata va rugam sa ne scrieti un e-mail la asociatia.robi@gmail.com

La jumatatea lui aprilie 2020 Yana a fost luata in cazare temporara. Priviti in acest video care a fost reactia ei de cum a ajuns in un alt mediu.
Iata si ce ne zice voluntara care o cazeaza:
„Aceasta pisica este facuta pentru apartament, pentru o persoana sau familie linistita, asa cum este si ea.
Pe drumul de la adapost pana acasa, drum facut cu taxiul, Yana nu a scos un sunet, a dormit linistita in cusca ei. Cum am ajuns acasa, am pus cusca jos si am deschis-o. Imediat a inceput sa toarca si sa se intinda spre mana mea pt a o mangaia. Am luat-o in brate, a stat la mangaiat, la periat, la facut manichiura si pedichiura. Framanta constant si cu nesat, trebuia sa ii tai gherutele. Am spalat-o putin cu un sampon uscat, si i-a placut masajul.
Pana seara a inspectat tot restul casei.
Venind dupa mine noaptea, a descoperit caldura si comfortul din dormitor, pe care acum a pus stapanire. Ii place foarte mult sa doarma sub patura si numai langa sau pe corpul meu.
Ritualul de seara este sa imi dea rotocol de cateva ori, torcand si facand cozonaci pe mine, ca apoi sa isi gaseasca locul si pana dimineata nu mai misca 🙂
Presupun ca varsta o face mai lenesa. Programul ei este de salutat dimineata, poate rontaie o boaba doua, fuge in dormitor unde doarme toata ziua pe paturi moi, coboara abia seara la cina, atunci o prind sa ii fac tratamentul anti-raie auriculara, joaca nastrusnica timp de vreun sfert de ora, apoi din nou somn pana a doua zi.
Daca ma duc eu la ea in timpul zilei, cum ma vede se pune pe tors si vine sa isi faca culcus langa mine.
In scurt timp am descoperit ca nu mananca mancare umeda de nici un fel, nici de pisici nici pentru oameni. Prefera doar bobitele ei si in portii foarte mici. De aceea este asa slabuta.
Este foarte sociabila cu oamenii, imediat afectuoasa, insa cu alte animale nu prea vrea sa aiba de-a face. Nu este rautacioasa sau razbunatoare, dar sa nu ii calce teritoriul.
Incerc sa imi explic cum de nu a vrut-o nimeni pana acum. Poate pt multi nu arata ca pisica perfecta, dar oricine va avea rabdare sa ii cunoasca personalitatea va fi cel mai norocos si mandru ca nu a judecat dupa aparente.
Daca e sa ne uitam la aspectul fizic, coloritul ei este cu totul special, alba ca un norisor inocent, dar cu palarie neagra pe o parte si coada neagra pe care o aduce in fata ca o curea. Veti vedea si din poze, ca are si o pozitie anume, foarte fancy. Diva Yana, cu trasaturi de British shorthair si Grumpy cat!

Click aici pentru mai multe poze si aici

068