De ce ne lasati sa aparem pe lume daca mai apoi ne abandonati si ne lasati in voia sortii?
N-am sa inteleg asta niciodata. Atat de putin va pasa de noi? V-ati intrebat vreodata ce simtim cand nu va mai vedem, cand cautam cu disperare drumul catre casa si ratacim in nesiguranta, prigoniti, infometati si insetati. Ne bucuram de o coaja de paine primita de la un strain care ne intelege suferinta si ne intrebam cu ce v-am gresit de ne-ati alungat.
Eu am avut un pic de noroc, pentru ca am fost salvata dar tot timpul am sperat ca imi voi gasi intr-o zi familia si iata ca dupa mai bine de sase ani de stat in adapost voi pleca in fine la casa mea.

Asta se va intampla la sfarsitul acestei luni si pana atunci voi incerca atat cat pot sa-mi ajut prietenii din adapost. Uitati-va la ultima fotografie din album ca sa vedeti cum isi lasa amprenta vremea si traiul din adapost asupra noastra. Atunci eram tanara, plina de viata si speranta. Dar nu-i rau nici acum.
Mai voiam sa va spun ceva. Unii dintre prietenii mei vor fi adusi maine la Hornbach Berceni. Mergeti sa-i vedeti. Poate o sa va placa vreunul si-l veti lua acasa. Acum va las dar o sa va mai scriu.