Cât de plauzibil este ca doi vagabonzi – unul roscat cu mustăti si patru picioare si unul cu doua picioare si fost dependent de heroină să se salveze reciproc si – pe deasupra – să devină un cuplu vedetă? Ei bine, acum aproape un an Anglia, un fost om al strazii pe nume James Bowen a publicat o carte despre cum a salvat un pisic maidanez care l-a salvat la rândul lui si i-a dat un scop în viată. 
Povestea începe când James, un tânăr fără casă si aparent fără sperantă s-a mutat într-un bloc social după ce trăise ani buni pe stradă, si îsi câstiga pâinea cântând pe stradă. Într-o seară, a găsit un pisic vizibil vagabond si într-o stare destul de proastă (fusese atacat de un animal mare, probabil un câine sau o vulpe), a încercat să îi găsească familia, si când s-a asigurat că e al nimănui, s-a hotărât să-l ducă la doctor să-l trateze, să-l deparaziteze, să-l vaccineze si să-l castreze. La început n-a vrut să-l tină pentru că de abia putea avea grijă de el, cum să fie responsabil si pentru un sufletel fără apărare?
A încercat să-l facă să plece singur si nu-l mai lăsa în casă singur sperând că o să plece în drumul lui. Dar pisicul nu a vrut să plece si s-a tinut după el până l-a convins pe James că nu are de gând să-l lase singur si că e în stare să vină cu el oricât de departe neinteresandu-l unde si cât de confortabil este. Astfel, cei doi au devenit o echipă, iar la un moment dat au ajuns să vândă revista The Big Issue (un program englez în care persoane defavorizate cumpără revista The Big Issue ieftin si o vând la un pret mai mult sau mai putin dublu, astfel făcând profit) tot pe străzile Londrei. Astfel un tânăr invizibil – cum spune chiar James – a devenit vizibil si si-a recâstigat speranta cu ajutorul unui pisic care atrăgea oamenii în jurul lui, îi crestea vânzările considerabil, si astfel amândoi ajunseseră să trăiască decent. Fără ca nimeni să îsi dea seama, Bob a ajuns vedetă pe YouTube si într-o zi James a fost plăcut surprins să afle că vin din ce în ce mai multe grupuri de turisti străini care vor să-l vadă pe Bob. Dupa un timp, o agentă literară care trecea în fiecare zi pe lângă el i-a propus să-si scrie povestea, si asa a apărut cartea A Street Cat Named Bob, acum si cu o editie pentru copii Bob – No Ordinary Cat.
Nu stiu când si dacă va ajunge carte în România, dar stiu că a fost tradusă în italiană, portugheză, germană, olandeză si taiwaneză până acum, iar cartea originală în engleză se tot republică, iar Bob si James merg prin librarii să semneze cărti de câteva ori pe lună, când nu stau undeva pe stradă. Ei atrag multimi, cântă, îsi fac poze, semnează cărti si daca cine vrea să fie la curent cu ce se întâmplă cu cei doi poate intra pe pagina lor de Facebook sau pe https://twitter.com/StreetCatBob. Exista multe filmulete pe Youtube cu cei doi, inclusiv un mini-documentar si un interviu emotionant.
Am citit această carte pe răsuflate, nu am putut-o lăsa din mana. Povestea este în acelasi timp tristă si veselă, te atinge la inimă, ti-e milă dar te si impresionează cum două suflete vulnerabile si fără sperantă au devenit împreună un tot unitar mai puternic si mai impresionant decât orice poveste voit lacrimogenă. Nici James nici Bob nu se plâng, îsi pretuiesc prietenia cu o naivitate pe care unii ar numi-o copilărească. James nu îl fortează niciodată pe Bob să iasă dacă nu are chef – si au fost câteva zile când Bob pur si simplu i-a spus că nu vrea să meargă si l-a lăsat acasă. James a fost alături de Bob când a fost bolnav si l-a îngrijit, iar Bob a stat alături de James zilele si orele în care a renuntat complet la droguri si a trecut prin sevraj. James recunoaste că îi datorează lui Bob faptul că acum are un scop în viată, si îl numeste cu afectiune „this little man” (acest omulet). Bob are mii de prieteni, îi place să fie în centrul atentiei si James este fericit să îl acompanieze.
Când am citit cartea am crezut că Bob este un pisic special (desi, într-adevăr este!) si că povestea este unică, dar m-a contrazis un pisic negru care s-a aciuiat în fasa casei noastre. Părea să fi fost de rasă, era vorbăret, murdar si înfometat, în stare să accepte orice numai să îsi câstige o familie. Până la urmă i-am găsit un stăpân pentru că noi nu nu am putut să-l păstrăm, dar ne-a cucerit imediat pentru că a fost în stare să se dăruiască total unor străini si s-ar fi adaptat imediat. Nu-l deranjau alte animale (eram la tară unde pisicile si câinii din vecini vin foarte des pe la noi), nu l-a deranjat că i-am pus o păturică în sufragerie si numai acolo a stat. Apoi mi-am dat seama că era doar recunoscător că nu mai e pe stradă. Stia ce înseamnă să ai familie, stia ce înseamnă să fii pe drumuri, stia cum este să fii al nimănui. 
În final povestea pisicului negru s-a terminat bine, are o familie, e fericit, dar când mă gândesc la alte animălute adulte (pisici, cătei si nu numai) care trec prin asa ceva si nu au norocul să aibă o familie care să le ofere dragoste si să le îngrijească, nu mai sunt asa de optimistă. Înteleg că majoritatea celor care adoptă vor un puisor pe care să-l formeze, dar nu toate animalele adulte sunt needucate si sălbatice. Dacă sunt luate de pe stradă, ele vor fi recunoscătoare si vor întelege că trebuie să facă unele sacrificii si să accepte orice în schimbul hranei si dragostei. Evident, există indivizi si indivizi, dar atunci când adoptati nu excludeti un animălut doar pentru că e adult!