Nasuc si Ana

PENTRU ADOPTIE

Femele

Data nasterii: august 2024

Primele doua puiute pe care le-am scos din rostul de dilatatie au fost Nasuc si Ana lui Manole (tricolora), cea care s-a si aratat cand administratorul blocului dorea sa inchida rostul. Pe al trelea puiut inca il mai avem de scos, si pe mama lui la fel.

Cele doua domnisoare sunt pe cale de a fi pregatite pentru adoptie. Au aproximativ 3 luni, au fost deparazitate, urmeaza sa fie vaccinate, sunt usor sperioase, dar nu salbatice.

Nasuc este „praslea” familiei, ultima care prindea ceva de mancare cand erau afara, ii place sa se joace, inclusiv cu propria codita, toarce si se intoarce cu burtica in sus cand este mangaiata, chiar daca uneori se mai sperie. Ana este mai rezervata, mai serioasa si mai responsabila, pana acum nu am auzit-o torcand, mananca cu placere, si uneori e agasata de Nasuc cu joaca. Credem ca si ea, cu rabdare si iubire, se va da pe brazda.

Ideal (dar nu obligatoriu) pentru ele ar fi sa fie adoptate impreuna, si ca sa le fie tranzitia mai usoara, si pentru ca noi mereu recomandam doi pisoi in loc de unul, pentru a-si consuma energia unul cu altul, si nu cu degetele de la picioarele oamenilor . Sa fie impreuna le va prinde bine si mai incolo, a varsta adulta, pentru a nu se plictisi cand stau singure in casa.

Daca doriti sa le aratati celor doua puiute ca nu toti oamenii sunt dornici sa le inchida in rostul de dilatatie si sa le condamne la moarte, ci exista si oameni care le pot oferi o casa iubitoare, va rugam sa ne scrieti pe adresa asociatia.robi@gmail.com