Sia are nevoie de o familie

66116502_2862467807159090_6901921966890942464_oSia este un metis de siameza, traia pana zilele trecute pe strazi unde a adus pe lume o serie de pui. Unul a supravietuit si a fost prins cu ajutorul capcanei. Puiul s-a dat pe brazda si are deja un stapan.

Sia prinsa si ea tot cu ajutorul capcanei, a fost sterilizata si acum e in cazare temporara. Pisica este foarte fricoasa si necesita mult timp si rabdare din partea potentialului adoptator.

Daca vreti sa incercati sa-i dati Siei o sansa dati-ne de veste la : asociatia.robi@gmail.com

Drum bun Dizzy

66442660_2857798354292702_3211214899665436672_oDizzy, catelusa banala din aceste imagini, e in grija noastra de cand era pui, adica de noua ani. In tot acest timp niciun roman n-a vrut-o, asa ca urma sa-si petreaca restul vietii in adapost alaturi de multi alti catei.

Dar intr-o zi cineva din Germania care a adoptat cu mult timp in urma un catel de la noi, a vazut-o si s-a mirat ca de atata timp nimeni nu s-a oferit s-o ia acasa, asa ca a facut tot ce i-a stat in puteri sa-i schimbe viata. Dizzy a plecat azi pe un drum lung, obositor pentru ea dar la capatul careia o asteapta o viata mai buna decat i-am oferit noi timp de noua ani.
Tineti-i pumnii va rugam. Vom reveni cu vesti dupa ce va ajunge la destinatie.

UPDATE: 7 Iulie: Citeste mai mult

Maimutica de adoptat

62433235_2847071105365427_8570777075059785728_nAcum ceva vreme va intrebam daca recunoasteti o pisicuta ce statea de zile bune bagata sub o rampa langa un bloc. Am zis noi atunci ca este un comportament de pisica de apartament ajunsa pe strada. Dupa o saptamana si ceva de incercari am reusit sa o ademenim in capcana. A fost sterilziata, a revenit la noi unde a avut nevoie de cam doua saptamani de adaptare.

Este o pisicuta cu coada neastamparata si mieunat discret, foarte pupacioasa si lipicioasa, care se poate adapta in orice apartament, tolereaza alte pisici si cu unele chiar incearca sa se joace. Totul depinde de rabdarea pe care o veti avea in a-i acorda timpul necesar. Are in jur de 3-4 ani, este sterilizata si va fi vaccinata. Desigur, o dam doar cu contract de adoptie si doar unei persoane dispuse sa ii fie alaturi in urmatorii 10-15 ani. Mana sus pentru Maimutica, asteptam cererile de adoptie la asociatia.robi@gmail.com

Adio Max

62226052_2790580424347829_541365423476572160_oAdio Max, ai fost un caine grozav de bun si iubitor. Nicicand n-am intalnit un caine mai increzator ca tine, soarta nu ti-a fost prielnica, operat de doua ori la acelasi membru, care n-a vrut deloc sa se sudeze, ai trait cat ti-a fost dat si asa dar poate stresul captivitatii sau poate nu, au facut ca rinichii tai sa cedeze si din pacate asta n-a putut fi remediat.

Draga Max, vei trai in mintea mea cat imi va permite Dumnezeu sa exist. Apoi sper ca ne vom revedea intr-o alta lume poate mai buna.
Adio Max.

Miaunica are probleme grave

61113919_2758251694247369_2765991262547869696_oIn zadar le explicam oamenilor ca animalele crescute in cadrul unei familii n-au prea multe sanse de supravietuire daca ajung intr-un adapost. 
Este si cazul acestei pisicute pentru care schimbarea poate fi fatala.
A ajuns in grija noastra in nov. 2018 si iata ca acum e posibil ca viata ei sa se sfarseasca. Nu mai mananca, a slabit, a fost dusa la clinica pentru investigatii, are lichid in torace, a post pusa la oxigen si rezultatele analizelor si al testelor duc la diagnosticul de PIF.

UPDATE: din pacate Miaunica nu a supravietuit

 

Daca va imaginati ca asta-i cireasa de pe tort, va inselati

60461681_2738966202842585_7432425250572206080_o (1)La doar cateva zile dupa ce am gasit pisica aproape moarta, in exact in acelasi loc cineva a abandonat de asta data opt suflete nevinovate. O pisica si sapte pui au fost abandonati de cineva cu siguranta lipsit de empatie si responsabilitate.
Sa fie tara noastra plina de astfel de oameni. E cumplit ce se intampla in Romania legat de protectia animalelor dar autoritatilor nici ca le pasa si probabil n-au habar de ceea ce se intampla si nici nu gandesc ca ele AUTORITATILE sunt principalele vinovate pentru tot raul de care au parte animalele.

Mama si puii sunt acum in grija noastra, speram sa supraviatuiasca toti (unii au deja probleme oftalmice, inclusiv mamica lor).

Ei se pregatesc de adoptie, asa ca daca asteptam cereri la : asociatia.robi@gmail.com

Vai a dat de necaz

60422873_2728592303879975_4747997001818308608_oVai este in grija noastra de acum cinci ani cand a fost abandonat la o margine de comuna.
Pentru ca nu se lasa atins n-am putut sa-l luam in timp util asa ca ceva rau i s-a intamplat si dupa ce am aflat ca nu-si mai poate folosi trenul posterior l-am capturat cu mare greutate. In timp a inteles ca nu-i suntem dusmani si ni s-a incredintat total.
Din nefericire pentru el, toate eforturile medicilor de a-l face sa paseasca din nou normal, n-au dat roade asa ca Vai s-a deplasat cum a putut, n-a avut nevoie de ingrijiri speciale si caruciorul pe care i l-am comandat nu i-a fost de ajutor. Era vesel si pus pe scandal cu vecinii din tarc dar de cateva zile starea lui s-a schimbat in rau.
Citeste mai mult

Betty va spune noapte buna

59295404_2693882474017625_762626131223379968_oBetty catelusa aproape oarba, care are in plus si o problema grava la un membru din fata (nu-l poate folosi pentru ca are tendoanele rupte si asta inseamna ca membrul respectiv e o povara de care trebuie sa scape prin amputare), a ales sa se odihneasca in casuta mult mai incapatoare decat cea pe care o avea.

Betty va ureaza noapte buna si va multumeste pentru ajutor.

Paste fericit alaturi de cei dragi!

58383613_2688549121217627_6654573086622351360_oFamilia Robi si blanosii ei spera sa fiti iubiti si sa aveti parte de liniste.

Haiduc – fostul biberonez al nostru:) – adoptat de ceva vreme, se bucura de aceasta zi minunata alaturi de prietenii lui si se gandeste la cei 250 de catei si pisici care inca asteapta sa petreaca timpul alaturi de un om doar al lor!

Fii Iepurasul lor de Paste si indeplineste-le cea mai mare dorinta – aceea de a avea o familie:
https://www.4animals.ro/category/adopt/adopta-un-caine/ si
https://www.4animals.ro/category/adopt/adopta-o-pisica/

Numai mama sa nu fii

54770940_2616406175098589_1059497693811834880_oE blanda, frumoasa, de talie medie si acum cateva zile a adus pe lume 12 pui. S-a ascuns intr-un subsol in care accesul era foarte mic si acolo a crezut ea ca va fi bine pentru puii ei.

Dar n-a fost asa, pentru ca majoritatea puilor au murit. Cand ne-a fost cerut ajutorul pentru ea, mai avea cinci pui viabili dar dupa ce a ajuns la clinica Bercaru unde este internata in prezent, doi pui n-au rezistat. Erau reci si foarte firavi si-n ciuda eforturilor depuse de medici, n-au supravietuit.

Acum frumoasa catelusa mai are trei pui, are prea mult lapte si starea ei nu-i buna deloc. I s-au facut investigatii si cel mai probabil maine vom afla ce-i cu ea.

Altfel e trista pentru ca nu-i usor deloc pentru ea sa-si vada puii murind dar speram ca isi va reveni si ca va avea de acum parte de o viata buna, atat ea cat si puii ei.
Deocamdata va rugam sa-i tineti pumnii si-n caz ca doriti sa ne sustineti activitatea va amintim conturile in care puteti dona :  Citeste mai mult