O spunem si o tot spunem: ADOPTIA NU ESTE UN MOFT, CI O RESPONSABILITATE. Oameni buni, un animal nu e mobila, are initiativa, se plictiseste, vrea companie, lasa par in casa si nu stie sa dea cu aspiratorul singur.
Ganditi-va BINE inainte sa adoptati un animal doar pentru ca e dragut, pufos, mic, de rasa sau din orice alt motiv. Ganditi-va BINE daca ii puteti asigura o viata placuta pentru toti cei 10-15-20 de ani cat va trai. Ganditi-va ca sunteti RESPONSABILI pentru el si ca, daca-l returnati cand v-ati plictisit de el, ii rasturnati tot universul, pentru ca el unul s-a atasat de voi si credea ca e la casa lui.